Ciuperci cu măsline

Probabil te întrebi ce Dumnezeu e cu haosul ăsta în topicul subiectelor pe care le abordez. Ei bine, motivul pentru care nu am început acest blog este pentru că m-am gândit mereu la o nișă și nu am găsit-o. Drept urmare, o să îmi descopăr pe parcurs „punctul G”. 🙂

Și pentru că mi-am luat angajamentul să scriu un post zilnic sau la maxim două zile, iată-mă în lipsă de inspirație, scriind despre ciuperci cu măsline.


Deși îmi place foarte mult să gătesc, se întâmplă din ce în ce mai rar să am și timp.

Astăzi m-am trezit cu o poftă de gătit de numa numa și, pentru că îmi plac mâncărurile aromate, am pregătit ciuperci cu măsline și ciuperci.

Vă avertizez: sunt înnebunită după busuioc și cimbru. Deci, dacă o să vă mai povestesc  despre diverse mâncăruri, să știți că nu e lipsă de imaginație, inspirație sau cultură în alde condimentelor 🙂

Buuun. Și acum să trecem la treabă. Rețeta nu e vreo minune, dar rezultatul e foarte foarte gustos.

Ce îți trebuie: ciuperci, măsline, unt, sare, piper, cimbru, busuioc.

Ca să nu se usuce gustoasele ciuperci, de obicei, nu le curăț, doar le spăl foarte bine. Codițele le toc separat și le amestec cu măslinele. Buunn.

Se așează frumos ciupercile pe un strat fin de ulei amestecat cu puțină apă (poți și să nu folosești ulei, dacă ai un vas de gătit în care nu se lipește mâncarea.)

Doamne, ce greu e să descrii cum îți pui tu sufletul când pregătești de papa. Parcă nu are acceași savoare ca atunci când scotocești printre condimente și, emoționat, adaugi diverse ingrediente.

În fiecare ciupercuță se pune o bucățică de unt, busuioc, cimbru, sare (fii temperat, dacă măslinele sunt sărate) și piper. Se adaugă amestecul format din codițe și măsline. Eu am folosit măsline negre cu sâmburi. Ideal e să cumperi măsline fără sâmburi (eventual verzi) și să le toci.

Se acoperă cu un capac și se lasă la rumenit. Din când în când se adaugă apă, dacă e necesar.

Tadaaa!! Ciupercuțe cu măsline! Poftă bună!

E un chioșc al unui grec în zona Muncii. De fiecare dată când pășesc în magazinul lui îmi vorbește despre Grecia. Îl bănuiesc că are, de fapt, o agenție de turism necovențională :)

Odată am vrut să cumpăr măsline. Știți ce mi-a spus? Numai românii vor măsline negre. Culoarea măslinelor e verde, olive. Pe mine m-a convins. De atunci, cumpăr măsline negre doar dacă nu găsesc verzi.

Pentru rețete mai inspirate, îți recomand blogului lui Adi Hădean.

Anunțuri

4 comentarii on “Ciuperci cu măsline”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s