Teama de a vorbi în public, o emoție învățată

În topul universal al temerilor, aceea de a vorbi în public ocupă un loc de cinste. Glassofobia sau teama de a vorbi în public este pe locul întâi, urmată de teama de moarte (necrofobia).

Așadar, în viziunea lui Jerry Seinfeld, “la o înmormântare, majoritatea oamenilor ar prefera să fie în sicriu decât să spună necrologul”.

Conform psihologilor, teama este o emoție înnăscută care ne ajută să ne adaptăm mediului înconjurător, un mijloc de apărare care ne îndeamnă la acțiune sau la fugă. Anumite temeri se învață social. Experiențele traumatizante, stresante, creează premisele unor blocaje în situații ulterioare asemănătoare.

Îmi amintesc că era un adevărat coșmar să vorbesc în fața clasei, când eram în școala generală. Palmele îmi erau transpirate, iar inima mai-mai că îmi sărea din piept. Memoria îmi juca feste, iar teama de a “mă face de râs” îmi tăia orice avânt.

Mai târziu, au apărut examenele, iar apoi interviurile de angajare, ședințele de lucru, pitch-urile, moderarea unor evenimente, negocierile cu clienții, prezentările. Nu de puține ori, din cauza angoasei de a vorbi în public am avut de pierdut.

Vestea bună este că orice învăț are și dezvăț

Dacă vă întrebați cum am reușit, totuși, ei bine, recunosc, am trișat puțin. Faptul că am urmat facultatea de psihologie m-a ajutat să înțeleg mai bine cum funcționează mintea omului, iar orele de dezvoltare personală ulterioare au fost neprețuite.

Experiența și-a spus cuvântul, iar cursurile ulterioare de formare profesională au pus piatra de temelie: formare în terapia cognitiv comportamentală, formare de formatori și chiar psihoterapie.
Ki-aikido mi-a desăvârșit efortul susținut de-a lungul anilor, ajutându-ma să învăț despre coordonarea minții și a corpului.

Poți transforma tracul dintr-un obstacol de netrecut într-o energie constructivă, când îți confrunți gândurile iraționale, îți înțelegi dialogul interior, îți accepți emoțiile și te împaci cu teama de evaluare și critică.

În încheiere, vă împărtășesc două dintre exercițiile mele preferate:
– Sincer, care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla în astfel de situații? Relativizează posibilele răspusuri.
– Nu lua lucrurile prea în serios. Folosește cu încredere umorul pentru a-ți înfrunta gândurile autodistructive. Acceptă faptul că ceea ce te face genial sunt atât calitățile, cât și imperfecțiunile tale.

Acest articol a fost postat pe If Magic PR.

Anunțuri

4 comentarii on “Teama de a vorbi în public, o emoție învățată”

  1. matei spune:

    Asta cu umorul … este cu doua taisuri: chiar sapt. trecuta am asistat la un „esec” pe tema asta. Cel pus in situatia de a vorbi unei clase cu care isi petrecuse ultimele 2 zile la o formare, a inceput „prezentarea” cu un banc din seria „Itzic si Shtrul”. Totul aparent normal si ok, insa problema lui a fost ca trebuia sa faca asta vorbind in engleza. Mai departe nu vreau sa va zic ce a iesit … pentru ca as atinge si punctul 1 din exercitiul tau si astfel ti-as demonta „jucaria” =))

    • Eu am propus exercițiul umorului ca instrument care te poate ajuta în demontarea unor gânduri interioare distructive.
      Indiferent dacă îl folosești pentru dialogul interior sau pentru a dezgheța atmosfera la un curs, umorul este un prieten bun, câtă vreme e folosit cu simț de răspundere 😀

      PS: Imaginea scenei povestite de tine m-a amuzat teribil. Totuși, poate îmi spui despre ce banc era vorba


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s